Discutiile despre numarul participantilor la protestele stradale sunt de-acum irelevante. Relativ putini la numar, romanii din strada sunt insa in spiritul majoritatii. O stiu bine si Basescu, si Boc, si toti cei de la guvernare. O stiu cel putin din informarile serviciilor specializate in a pune pe masa celor care administreaza rapoarte specifice. Incercarile de manipulare, ordinare si sanctionate de protestatari, nu au modificat cursul si discursul celor nemultumiti. Daca,, aparent efectele “strazii” au provocat doar dispret la Cotroceni si la Palatul Victoriei – penibila chestiunea Baconschi, nemultumirea si saturatia fata de cum ne conduce actuala putere si-au pus amprenta pe unele dintre institutiile statului. Decizia C.C. privind neconstitutionalitatea comasarii alegerilor – dupa doua amanari, pare a fi tocmai o reactie in fata unui popor revoltat. O reactie de normalitate, o victorie a revoltei. O dovada ca protestele nu trebuie sa inceteze. Pentru ca nu cred nici in ruptul capului ca vantul de normalitate va ajunge si la Presedintie/Guvern, unde, in acest spirit, ar trebui sa primim doua demisii.(sursa foto: romaniacurata.ro)
Decizia Curtii, victoria “strazii”
Category: Opinii
